De câte ori îţi aduci aminte de liceu, în timpul hain care nu te mai lasă să fii licean şi să retrăieşti anii de aur?
De emoţiile liceului, de complexele fiecărui licean, de teribilismele fiecăruia dintre noi, de adolescenţa neînţeleasă în care desenezi lumea şi te plimbi pe cărarea timpului?
Profesoara de literatură profesoara care emana dorinţa de a ne iniţia în tainele cărţilor, de ne arăta că praful şi mirosul filelor au farmecul lor, de a ne duce pe strada triştilor poeţi şi a frumoaselor romane. Profesoara care mi-a dezvăluit o lume mult mai vastă decât sfera mea restrânsă şi care m-a învăţat să visez.
Dar profa de mate? Profesoara la orele căreia tremuram, profesoara plină de feminitate care putea să ne înveţe ceva atât de rigid precum matematica? Emoţiile aferente fiecărei lucrări şi bucuria sau tristeţea unei note de 8 ori de 4. Când la mate dai de greu…
Îmi aduc aminte de profesoara de franceză: profa care raspandea în jurul ei senzualitate şi rafinament, profesoara care după atâţia ani petrecuţi în Franţa ne-a adus-o acolo, în micuţa sală de clasă, fără bani, duşmani, valori, gânduri sinucigaşe sau miserupism. O profesoară care scria în catalog trei, caligrafic şi cu zâmbetul pe buze. Un trei rafinat.
Profa de literatură universală, ea care ne-a făcut să-i cunoaştem pe cei mari, să-i învăţam şi să-i iubim.
Profu de religie, profu cu care o oră jucam septica şi cinci învăţam ca la o materie de BAC. Profu care ne lua punctele şi care ne învăţa canoanele.
***
Profesorul meu de fizică. Profesorul resemnat, profesorul geniu, profesorul care, într-un moment al vieţii şi-a dat seama că nu mai are sens. A renunţat la luptă şi a rămas, acolo la catedră, cu Newton şi forţele, cu optica şi lumea in care logica fizicii nu are sens. Pentru că, în lumea pe care noi, zeii, ne-am creat-o valorile sunt recunoscute.
***
Şi emoţiile de la bac. Şi notele şi… viata. Şi aşa mai departe.
***
Dragilor, nu renunţaţi la Camil Petrescu, la Stănescu, la Eminescu, la Eliade, la Rebreanu, la Caragiale, pentru că, într-o zi veţi simţi că lipseşte ceva. Macar atât.
De emoţiile liceului, de complexele fiecărui licean, de teribilismele fiecăruia dintre noi, de adolescenţa neînţeleasă în care desenezi lumea şi te plimbi pe cărarea timpului?
Profesoara de literatură profesoara care emana dorinţa de a ne iniţia în tainele cărţilor, de ne arăta că praful şi mirosul filelor au farmecul lor, de a ne duce pe strada triştilor poeţi şi a frumoaselor romane. Profesoara care mi-a dezvăluit o lume mult mai vastă decât sfera mea restrânsă şi care m-a învăţat să visez.
Dar profa de mate? Profesoara la orele căreia tremuram, profesoara plină de feminitate care putea să ne înveţe ceva atât de rigid precum matematica? Emoţiile aferente fiecărei lucrări şi bucuria sau tristeţea unei note de 8 ori de 4. Când la mate dai de greu…
Îmi aduc aminte de profesoara de franceză: profa care raspandea în jurul ei senzualitate şi rafinament, profesoara care după atâţia ani petrecuţi în Franţa ne-a adus-o acolo, în micuţa sală de clasă, fără bani, duşmani, valori, gânduri sinucigaşe sau miserupism. O profesoară care scria în catalog trei, caligrafic şi cu zâmbetul pe buze. Un trei rafinat.
Profa de literatură universală, ea care ne-a făcut să-i cunoaştem pe cei mari, să-i învăţam şi să-i iubim.
Profu de religie, profu cu care o oră jucam septica şi cinci învăţam ca la o materie de BAC. Profu care ne lua punctele şi care ne învăţa canoanele.
***
Profesorul meu de fizică. Profesorul resemnat, profesorul geniu, profesorul care, într-un moment al vieţii şi-a dat seama că nu mai are sens. A renunţat la luptă şi a rămas, acolo la catedră, cu Newton şi forţele, cu optica şi lumea in care logica fizicii nu are sens. Pentru că, în lumea pe care noi, zeii, ne-am creat-o valorile sunt recunoscute.
***
Şi emoţiile de la bac. Şi notele şi… viata. Şi aşa mai departe.
***
Dragilor, nu renunţaţi la Camil Petrescu, la Stănescu, la Eminescu, la Eliade, la Rebreanu, la Caragiale, pentru că, într-o zi veţi simţi că lipseşte ceva. Macar atât.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu