10 stravechi orase ale Europei

Atunci cand vorbim de asezari cu o istorie de milenii ne gandim, automat, la orasele din Orientul Mijlociu, acolo unde Damascul, Ierihonul, Byblos, Sidon sau Susa au vechimi care, in cazul unora dintre ele, depasesc 10.000 de ani. Intr-o atare situatie, Europa nu mai pare deloc o „Lume Veche”, asa cum i se spunea odinioara, ci doar o adolescenta pe harta evolutiei centrelor urbane. O privire mai atenta, insa, ne arata ca Europa are orase a caror vechime poate rivaliza, de aproape, cu cele orientale. Orase a caror perioada de locuire permanenta este de-a dreptul impresionanta si care vorbesc inca de vechile populatii ce isi duceau existenta pe Batranul Continent cu mult inainte ca Antichitatea sa ii aduca pe prim plan pe dorieni sau pe latini. Sa cunoastem, asadar, in ordine aleatorie, cateva dintre cele mai importante centre urbane dintre „batranele” Europei...

Zurich (Elvetia)
Dovezile arheologice au aratat ca Zurich este, fara doar si poate, unul dintre cele mai batrane orase europene, cu o istorie continua de cel putin 7000 de ani. Numeroase locuinte datand din neolitic si epoca bronzului, asa cum sunt cele din Pressehaus sau Mozartstrasse, au fost scoase la lumina inca din secolul al XIX-lea. Mai mult, in anul 2004, vestigiile unei culturi nestiute, celebra de acum La Tene, arata ca populatiile celtice au continuat sa isi duca existenta in acelasi spatiu locuit de milenii, iar numele asezarii, Turegus, este mentionat prima data in anul 853 i.Hr. Celtii helveti au fost urmati, apoi, de romanii care au dat asezarii numele de Turicum si au transformat-o intr-unul dintre cele mai importante centre de colectare a taxelor din Germania Superior. Alamanii se stabilesc in apropierea lacului Zurich in secolul V d.Hr. si schimba denumirea orasului in Ziurichi, doar un pas pana la aparitia Zurichului teuton in secolul al IX-lea. Astazi, Zurich a fost declarat orasului cu cele mai bune conditii de viata din lume si, totodata, cel mai bogat oras european. In acelasi timp, orasul a fost numit Capitala Culturala a Elvetiei.


Istanbul (Turcia)
In anul 2008, in timpul unor lucrari la Canalul Marmara, a fost scoasa la lumina o asezare straveche, cu o varsta impresionanta... 8.700 de ani. Era vorba de cea mai veche atestare a unei comunitati stabile in zona Bosforului. Dovezile arheologice descoperite pana in acel moment vorbeau de o comunitate neolitica veche de 5.500 - 7.500 de ani. Tracii au fost cei care au urmat societatii neolitice, traci care au ridicat portul Lygos si asezarile din jurul sau in secolul al XIII-lea i.Hr. Astazi, urme ale zidului trac mai sunt inca vizibile in apropierea palatului Topkapi. Lygos a fost apoi colonizat de catre navigatorii greci din Megara, mai precis in anul 685 i.Hr. Cativa ani mai tarziu, in 667 i.Hr., regele grec Byzas a pus bazele unei asezari pescaresti al carei nume avea sa ramana celebru peste veacuri, Byzantion (Bizantul). Cucerit de romani odata cu restul Greciei, Byzantionul ii apare imparatului Constantin cel Mare intr-un vis profetic. Sase ani mai tarziu, in anul 330 d.Hr, Bizantul era redenumit Constantinopol si devenea capitala Imperiului Roman. A fost cucerit, dupa mai bine de un mileniu, de catre Imperiul Otoman, la 29 mai 1453, in urma unui asediu de 53 de zile, asediu in care a fost folosit pentru prima data in istorie un tun. Redenumit Istanbul, orasul a ramas capitala Imperiului Otoman pana la 20 octombrie 1923, data la care capitala noii republici turce a fost mutata la Ankara. Astazi, Istanbulul este un megaoras, cel mai populat oras din Europa si al 4lea din lume, cu o populatie de aproape 13 milioane de locuitori. In anul 2010, Istanbul a fost desemnat de catre UNESCO drept Capitala a Culturii Europene.


Marsilia (Franta)
Este orasul cel mai vechi din Franta si, totodata, una dintre asezarile ale carei istorii se pierd, practic, in timp. Cele mai vechi dovezi ale existentei unei comunitati umane in zona dateaza de 30.000 de ani, asa cum o arata artefactele preistorice descoperite in pestera subacvatica Cosquer. O alta descoperire de data recenta a scos la iveala urme ale unor constructii din caramida, vechi de 8000 de ani. Legenda spune ca un grup de navigatori greci, grup condus de un anume Protis, a acostat pe tarmul unei asezari locuite de tribul galic al Ligurilor, in preajma anului 600 i.Hr. Primit la un banchet regal organizat de liderul local, Protis l-a impresionat pe acesta si a primit mana printesei Gyptis ca semn al aprecierii de care se bucurase in randul localnicilor. Imediat dupa casatorie, cei doi s-au stabilit pe un deal din apropiere, acesta fiind si punctul de inceput al coloniei elene Massalia. Massalia, aliat traditional al Romei in conflictele cu etruscii, galii si celtii, si-a pierdut autonomia in anul 49 i.Hr, ca urmare a sprijinului acordat lui Pompei in razboiul cu Iulius Cezar. Cucerita initial de vizigoti, asezarea a cazut in mainile francilor, trib de origine germana, in secolul al VI-lea d.Hr. Parte a Imperiului Francilor si apoi a Frantei, Marsilia a ramas pana astazi cel de al doilea oras ca importanta al Frantei.


Lisabona (Portugalia)
Cel mai mare oras lusitan si capitala a Portugaliei, Lisabona, are o istorie ce se intinde pana in neolitic, in vremuri in care era locuit de triburi ibere. Acestia au fost si constructorii uriasilor megaliti (dolmene si menhire) inca vizibili in imprejurimile orasului. Dupa invazia celtilor indo-europeni din mileniul 1 i.Hr., cele doua populatii s-au contopit, dand nastere celtiberilor, asa cum este si cazul tribului Cempsi ce se regasea in zona actualei Lisabone. Dovezi arheologice sustin ca fenicienii au pus bazele unei infloritoare asezari, in preajma anului 1200 i.Hr, asezare pe care au numit-o Allis Ubo (Port sigur), desi ipoteza este inca disputata intre istorici. Conform traditiei transmisa din generatie in generatie, intemeietorul cetatii Lisabonei ar fi fost insusi Ulise, eroul grec din Iliada si Odiseea lui Homer, cel care a si numit asezarea Ulyssippo. Intrata in randul provinciilor romane dupa caderea Cartaginei, Lisabona (pe atunci numita Olissipona) s-a numarat printre putinele regiuni in care cetatenii au primit drepturi egale cu latinii si chiar cetatenia romana. A urmat, incepand cu secolul al VIII-lea d.Hr., dominatia maura asupra Lisabonei, perioada marcata de o puternica dezvoltare atat economica, cat si culturala, a cetatii care devenea vadit una dintre cele mai importante asezari din peninsula iberica. Abia in anul 1147, cavalerii cruciati condusi de Alfonso I al Portugaliei au reusit sa recucereasca Lisabona si sa o alipeasca Portugaliei. Desi nici astazi nu exista vreun document oficial care sa o ateste drept capitala a tarii, Lisabona este considerata de facto orasul reprezentativ al Portugaliei.


Cadiz (Spania)
Este considerat cel mai "batran" oras, in adevaratul sens al cuvantului, din intreaga Europa Occidentala. Infiintat de catre fenicieni sub numele de Gadir, in anul 1104 i.Hr., Cadizul a fost si a ramas pana astazi unul dintre cele mai importante centre urbane ale peninsulei iberice. Vechii greci aveau propria versiune despre intemeierea orasului, sustinand ca piatra de temelie a fost pusa chiar de catre legendarul erou Hercule, dupa uciderea monstrului Geryon, cea de a 10a dintre cele 12 munci pe care a trebuit sa le duca la indeplinire. Devenit colonie cartagineza in anul 500 i.Hr., Cadizul este cucerit de catre Scipio Africanul in anul 206 i.Hr., si ramanea parte a Imperiului Roman pana la sosirea vizigotilor in anul 410. Maurii il preiau din mana acelorasi vizigoti in anul 711, asta dupa o perioada destul de scurta in care fusese alipit Bizantului, si il pastreaza in stapanirea lor pana in anul 1262, atunci cand au fost alungati de catre Alfonso al X-lea de Castilia. In prezent, multe dintre vechile sale cladiri si monumente au fost restaurate, dand Cadizului (Qadis in limba araba) farmecul care l-a facut celebru in Antichitate si Evul Mediu.


Chania (Grecia)
Probabil cel mai vechi oras locuit permant al Greciei, Chania si-a inceput existenta inca din era miceniana, istoricii si arheologii sustinand ca bazele sale au fost puse in anul 1400 i.Hr., cu putin inainte ca orase ca Atena, Larnacca sau Teba sa ia nastere. Si cu toate acestea, descoperirile arheologice recente din districtul Kasteli sustin ipoteza conform careia asezarea a fost fondata inca din neolitic, de populatiile native ale Balcanilor. Numita de catre grecii dorieni (sositi in anul 1100 i.Hr.) Cydonia, termenul elen pentru gutuie, cetatea s-a bucurat de o mare insemnatate in vechea Elada, atat de insemnata inca a fost pomenita chiar si in Odiseea lui Homer. Dupa mai bine de un mileniu de existenta in randul oraselor state grecesti, Cydonia a fost cucerita, in anul 69 d.Hr., de catre consulul roman Caecilius Metellus, cel care a si pastrat privilegiile cetatenilor cydonieni. Chania a intrat apoi in stapanirea unui Bizant timpuriu, fiind ulterior ocupata de catre arabi in anul 824. Recucerita de catre bizantini, cetatea este donata, in anul 1204, liderului celei de a patra cruciade, Bonifaciu, Marchiz de Montferrat. Acesta nu a apreciat, insa, darul ce i s-a oferit, si a vandut Chania catre negustorii venetieni pentru doar 100 de marci de argint. A fost, poate, cea mai infloritoare perioada din intreaga istorie a cetatii. In fapt, majoritatea cladirilor-monument de astazi dateaza perioada dominatiei venetiene. A urmat cucerirea otomana din 1645, moment in care Chania devine resedinta pasei de Creta, iar istoria sa este marcata de nenumaratele conflicte dintre cretani si turci. Abia in 1922 Chania a revenit Greciei, dupa aproape doua milenii de ocupatii straine. Astazi, orasul este al doilea ca marime din Creta si, cu cei 120.000 de locuitori, a devenit cea mai populata urbe elena dupa Atena si Thesalonic.


Paris (Franta)
Cu cei 6.200 de ani de istorie neintrerupta atestati de istorici, Parisul se numara printre cele mai vechi orase europene si, alaturi de Marsilia, se poate alatura unei selecte liste a "venerabilelor urbe" ale planetei. Primii locuitori ai actualei capitale a Frantei au fost reprezentantii culturii Chasseen, cultura din epoca de piatra ce s-a intins pe aproape un mileniu (4500-3500 i.Hr.). Au urmat parisii, trib celtic ce a fondat o asezare pescareasca pe malul Senei, in zona in care se afla actuala Ile de la Cite. Bucurandu-se de o pozitie strategica ideala, asezarea atrage atentia si este cucerita de catre Iulius Cezar in anul 59 i.Hr., in timpul razboiul galo-roman, si primeste de la latini denumirea de Lutetia. Astfel este regasita in documentele oficiale de la Roma pana in anul 212, atunci cand Lutetia devine Paris, dupa numele tribului celtic ce precedase invazia romana. Caderea Imperiul Roman si invazia hunilor lui Attila aduce o frumoasa legenda locala. Se spune ca hunii au evitat sa atace orasul numai datorita pioseniei Sfintei Genevieve, cea care a si ramas patronul spiritual al Parisului pana in ziua de azi. Odata cu invazia francilor lui Childeric I, din anul 464, Parisul este ocupat si transformat in capitala Imperiului Francilor, sub Clovis I, in anul 508. Confruntat cu numeroase atacuri vikinge, Parisul intra, apoi, treptat, sub autoritatea coroanei franceze si a dinastiei capetiene care exista si astazi. Orasul cunoaste o dezvoltare intensa si, de la cladirile medievale de lemn si traiul saracacios al localnicilor, devine un veritabil oras luminat, un adevarat simbol al Renasterii si al dezvoltarii culturii si artei in toate formele lor. Astazi, Parisul este unul dintre cele mai mari si mai dezvoltate centre urbane ale lumii, fiind vizitat anual de peste 45 de milioane de turisti, marea lor majoritate straini. De asemenea, Parisul este si cel mai scump oras al lumii in care poti alege sa locuiesti.

Starcevo (Serbia)
Locul batranului, asa cum se traduce Starcevo in limba sarba, nu este, probabil, la fel de cunoscut cititorilor precum orasele prezentate mai sus. Si totusi, Starcevo este unul dintre cele mai vechi orase europene, cu o istorie continua ce dureaza de mai bine de 6200 de ani. Sapaturile arheologice au scos la iveala urme ale unui culturi stravechi, denumita cultura Starcevo, ce se regaseste in estul Europei si in Balcani, si care are o vechime de circa 9000 de ani. Cultura Starcevo a disparut brusc in jurul anului 4200 i.Hr., an in care istoricii presupun ca a avut loc invazia pelasgilor, o populatie aproape mitica despre care se crede ca era formata din vechii locuitori ai Balcanilor. In prezent, Starcevo are numai 8048 de locuitori si face parte din provincia autonoma Voivodina.


Varna (Bulgaria)
Poate ca nu va asteptati, dar unul dintre cele mai vechi orase ale lumii se afla la sudul Dunarii, si nu in Orientul Apropiat, lacasul stravechilor Damasc si Ierihon. Este vorba de Varna, oras in jurul caruia au fost descoperite peste 30 de asezari a caror varsta este una de-a dreptul matusalemica, peste 100.000 de ani. Evident, nu putem vorbi decat de populatii tribale si nu e o locuire permanenta. Aceasta incepe acum aproximativ 6000 de ani, este vorba de membrii culturii Varna, aceeasi cultura careia i se atribuie cele mai vechi atestari ale prelucrarii aurului. Existenta tracilor (geti, terizi sau crobyzi) este semnalata inca din anul 1000 i.Hr., urmata la scurt timp (secolul VII i.Hr.) de cea a colonistilor greci din Milet. Acestia din urma pun bazele centrului comercial Odessos, nume cu valente pregrecesti, probabil un mixt al culturilor traca si elena. Asemenea majoritatii oraselor vechi balcanice, Odessos a fost preluat de romani si, dupa scindarea Imperiului, a trecut in administratia Bizantului. Numele de Varna apare in documentele oficiale in secolul al VI-lea d.Hr, uneori sub forma Varuna, probabil dupa o denumire slava a apei (wer - apa). Varna este ocupata de otomani la scurt timp dupa caderea Constantinopolului din 1453 si ramane parte componenta a Imperiului Otoman pana la eliberarea Bulgariei, din anul 1878, de catre trupele ruso-romane comandate de principele Carol I. Astazi, Varna este cel de al treilea oras, ca marime, al Bulgariei, dupa Sofia si Plovdiv, si cel de la 92-lea din Uniunea Europeana.


Mangalia (Romania)
Desi nu se numara printre cele mai vechi orase ale Europei ( lista urbelor cu milenii intregi de existenta neintrerupta este una uriasa), Mangalia se poate mandri ca este cel mai vechi oras locuit permanent din Romania. A nu se intelege si cea mai veche asezare urbana atestata pe teritoriul tarii noastre. Acest privilegiu apartine Histriei, stravechea cetate greceasca fondata, conform istoricului Eusebiu din Cesarea (cca 263-339), in timpul celei de a 33a olimpiade antice, mai precis intre anii 657 - 656 i.Hr. La Mangalia, primii care s-au stabilit au fost tracii, cei care au intemeiat asezarea cunoscuta sub numele de Acervatis sau Cerbatis. Pe locul fostei asezari trace, grecii acostati aici au construit cetatea care avea sa ramana in istorie sub numele de Callatis, faimoasa pentru prosperitatea sa materiala si spirituala, dar si pentru faimosii carturari pe care i-a adapostit intre zidurile ei. Inteimeiata la sfarsitul secolului IV i.e.n., de catre locuitorii Heracleei Pontice, localizata pe malul asiatic al Marii Negre, cetatea a fost botezata in amintirea paraului Cales, care scalda pamanturile metropolei Heracleea. Previziunea unui oracol a fost cea care s-a aflat la baza construirii Callatisului, cetate care avea sa devina intr-un timp scurt, una dintre cele mai puternice din zona, dar in acelasi timp, si una dintre cele mai bogate.


Invazia avarilor catre sfarsitul secolului V e.n. avea sa puna capat definitiv uneia dintre cele mai frumoase si prospere cetati ale Pontului Euxin. Puternica cetate a devenit o simpla asezare portuara, care si-a pastrat pentru multa vreme aspectul parasit. Mentionarea pe o harta din Pisa, care dateaza din secolul XII, reinvie asezarea sub numele de Pangalia sau Pancalia, echivalentul in greaca bizantina pentru "Callatis" din greaca clasica, tradus prin "cea frumoasa". Doua secole mai tarziu, un calator francez, Walerand de Wawrin, pomeneste de un port pe care il numeste Panguala, construit pe locul fostei cetati Callatis. Funcţia comerciala a portului a inceput sa paleasca, iar prima mentionare a asezarii sub numele de Mankalia este facuta in 1593, de catre Paolo Giorgi. Un alt explorator din secolul XVII, de data aceasta turc, Evlia Celebi, vorbeste despre Mankalia ca despre unul dintre cele mai mari porturi din Dobrogea. Mangalia a fost declarata in 1899 prima staţiune climaterica maritima si balneara din Romania, dupa ce analizele de laborator stabilisera ca apele sale minerale sunt sulfuroase, alcaline, usor cloruro-sodice si iodurate.

5 trasee culinare in jurul lumii

Pentru multi turisti, bucataria unei tari este la fel de importanta precum obiectivele cultural-istorice sau de orice alta natura ale locului respectiv. In fapt, traditiile culinare ale unui popor atrag, poate mai mult decat orice, vizitatori din toata lumea. Sa ne gandim numai la ceea ce noi, romanii, avem de oferit, din punct de vedere culinar, strainilor care aleg sa ne viziteze tara. Cum altfel i-am primi daca nu cu traditionalele sarmale, cu specialitatile de porc ardelenesti si palinca transilvaneana, placintele si vinul moldovenesc sau cu ciorbele muntenesti si dobrogene? Ce sa mai spunem despre piftia (care in Oltenia e musai sa fie servita alaturi de sarmalute calde), de icrele de stiuca si de crap asezonate cu ceapa de apa, de borsul pescaresc din Delta Dunarii, de bulzul ciobanesc, mielul haiducesc, ouale romanesti servite cu ceapa sau smantana, si alte si alte delicii culinare nascute la nord de Dunare? Pasionatilor acestui gen de turism ne adresam si noi astazi, caci pentru ei am pregatit o lista a celor mai cunoscute si apreciate destinatii culinare din toata lumea.

Singapore

Sa nu va mire daca in Singapore veti auzi ca bucataria este o mandrie nationala, iar mancarea o veritabila obsesie. Din discutiile pe care le veti avea cu localnicii veti observa, de altfel, ca schimbul de retete sau impresii despre un anumit fel de mancare sunt subiecte uzuale. Sa nu va mire nici daca veti gasi promovata bucataria singaporeza in brosurile editate de Oficiul National de Turism din aceasta tara, pe primul loc, alaturi de shopping. Doar daca veti ajunge aici veti intelege de ce se petrec toate acestea...
Bucataria singaporeza este, in fapt, un mix al obiceiurilor culinare malaieziene, chinezesti, indiene, indoneziene, arabe sau engleze, popoare cu o indelungata traditie in arta gatitului. Se stie ca musulmanii nu mananca porc, asa cum indienii nu mananca vita sau cum chinezii transforma in delicii culinare aproape orice se poate ingurgita. La o prima vedere, pare ca astfel de tabuuri nu ar putea fi niciodata alaturate. Si totusi, in Singapore acest lucru a fost posibil, iar rezultatul este unul mai mult decat spectaculos.
Nu se poate sa vizitati Singapore fara sa gustati macar odata Laksa, un fel de mancare unic in lume: taitei de orez, imbaiati in sos de curry, la care se adauga creveti, oua si carne de pui, sunt serviti pe platouri generoase si la preturi pentru absolut toate buzunarele. Apoi, nu trebuie ratata nici omleta de stridii, batuta cu faina si garnisita cu frunze de coriandru. Simtiti cum papilele voastre gustative incep deja sa tremure? Ei bine, nu este decat inceputul.
Laksa

*
Omleta de stridii

*
Singaporezii va asteapta si cu Ikan Bakar - gratar din pisica de mare, inmuiat in sosuri picante si servit pe frunze de bananier; cu - Roti prata:omleta cu orez si nuca de cocos, ansoa, alune, castraveti si carne de pui, toate invelite in frunza de bananier; sau Nasi lemak o veritabila mandrie nationala care include oua, branza dulce, ciocolata, durian (un fruct local) si inghetata. Si daca vi se pare mult, ganditi-va ca acestea nu reprezinta decat o picatura dintr-un ocean care inseamna intreaga bucatarie singaporeza.
Ikan Bakar

*
Nasi lemak

*
Roti prata

Hawaii

Atunci cand se gandesc la Hawaii, cei mai multi dintre turisti nu vad decat imaginea unei insule paradisiace, a plajelor de vis, a colierelor de flori si a celebrelor dansatoare in minuscule costume exotice. Nimic mai adevarat, numai ca uita unul dintre cele mai importante aspecte ale traditiilor hawaiiene - bucataria. Aceasta, influentata de gastronomia chineza, portugheza, spaniola, coreeana, filipineza sau japoneza, este considerata si astazi o veritabila provocare pentru gurmanzi, dar si pentru cei care vor sa se delecteze, in pur stil vegetarian, cu cele mai dulci si mai atragatoare fructe exotice. Poate ca nu intamplator, in ofertele turistice hawaiiene este inclus, adeseori, si un tur al deliciilor culinare in diferite restaurante locale.
Pentru inceput ar trebui sa incercati Poke, o minune a bucatariei hawaiiene, care ar face sa saliveze pana si pe cel mai reticent turist. Reteta consta in cuburi marinate de ton (unul dintre ingredientele principale in gastronomia localnicilor) si de fructe de mare, asezonate cu sare marina, sos de soia, nuci Kukui, alge Limu si piper rosu hawaiian. Unii dintre maestri bucatari adauga si usturoi, ceapa, alge Ogonori si cel putin trei tipuri de peste oceanic. Totul se serveste pe un pat de varza rosie, tocata marunt, pe un platou urias. Trebuie spus ca reteta a fost puternic influentata de bucataria japoneza si, chiar daca pare un festin plin de calorii, trebuie sa stiti ca ea se adreseaza celor care tin la silueta.
Poke

*
Laulau este un alt motiv intemeiat pentru care sa incercati bucataria din Hawaii. Reteta traditionala, laulau consista in bucati de carne de porc, de peste sau de vita, invelite in frunze de Taro, o planta tropicala, care sunt gatite astfel in gropi speciale, numite Imu. Atunci cand sunt gata, bucatile de carne sunt servite pe platouri alaturi de garnituri de orez, macaroane sau tofu. La alte popoare polineziene, spre exemplu la samoani, laulau poarta denumirea de fai'ai sau palusami si contine somon, ton, creveti sau tipar.
Laulau

*
Dar adevarata mandrie nationala in materie de gastronomie hawaiiana este Kalua. Gatita dupa o metoda neschimbata de mii de ani, kalua este o reala provocare pentru impatimitii gastronomiei si reprezinta punctul de atractie in mai toate tururile turistice din acest stat american. Pentru inceput, un porc este taiat in bucati (desi uneori este lasat intreg), asezat intr-un recipient traditional, asemanator unui gratar, si coborat intr-o groapa speciala, Imu, pe pietre incinse de granit, acoperite cu frunze de bananier. Carnea este acoperita, apoi, cu un nou strat de frunze si cu pamant, si este lasata pe durata unei zile intregi. Nu toate ingredientele folosite de localnici au fost divulgate, mai ales ca autoritatile americane au interzis vanzarea retetei catre alte restaurante ale lumii. Se pare ca unul dintre aceste ingrediente, pazite asemenea unui secret national, este sarea de mare care, alaturi de sosul de soia, da o savoare inegalabila carnii de porc. Ca o mentiune de final, trebuie spus ca, desi au incercat sa copieze reteta hawaiiana, niciunul dintre restaurantele internationale care si-au propus acest lucru nu au reusit sa obtina gustul incredibil cu care hawaiienii au impresioneaza absolut orice expert in gastronomie.
Kalua

Bangkok, Thailanda

Este una dintre cele mai cunoscute si mai apreciate bucatarii ale lumii, cu adepti pe toate continentele. In fapt, se spune ca nu poti fi un gurmand adevarat daca nu ai incercat, macar o data in viata, mancarea thailandeza. Influentata de gastronomia chineza timp de secole, de cea din Cambodgia si Laos, precum si de cea din Malaiezia, bucataria thailandeza a adunat tot ce poate fi mai bun de la vecinii sai, intr-un melanj care iti taie rasuflarea. Nici nu trebuie sa va mire faptul ca numerosi turisti vin in Thailanda numai si numai pentru a incerca savoarea unor mancaruri care au devenit, de decenii bune, adevarate simboluri nationale. Iata cateva dintre ele:
Tom Yum Goong este echivalentul din punct de vedere al notorietatii, daca vreti, al sarmalelor romanesti. Thailandezii sunt atat de mandri de aceasta reteta incat o considera o mancare nationala, si asta desi vecinii din Laos au si ei o varianta a aceluiasi deliciu culinar. Pe scurt, Tom Yum Goong este o supa de creveti, carne de pui, peste sau fructe de mare si ciuperci. La toate aceastea, se adauga frunze de coriandru, lamai verzi, piper rosu, sos de peste si alte condimente, iar o varianta moderna si foarte apreciata a acestei supe prevede ca toate ingredientele sa fie gatite in lapte de cocos. Tom Yum Goong se serveste in boluri traditionale thailandeze desi, in unele restaurante, veti avea surpriza sa o gasiti in tigai flambate, dupa metoda chinezeasca.
Tom Yum Goong

*
Pad Thai este o alta mandrie nationala a thailandezilor si un motiv in plus sa isi etaleze in fata strainilor abilitatile culinare. Se stie ca in Thailanda mancarurile sunt realizate astfel incat sa atinga unul din cele cinci gusturi principale: picant, acru, amar, dulce sau sarat. Ei bine, Pad Thai combina toate aceste provocari ale papilelor gustative. Practic, Pad Thai este un platou pe care sunt serviti taitei de orez amestecati cu ou, sos de peste, piper, fasole, creveti, tofu, alune, coriandru, lamaie si suc de tamarind. Peste toate puteti adauga suc de lamaie si ulei de masline, dupa gust. Se spune ca Pad Thai este reteta thailandeza cu cel mai mare succes in afara tarii, majoritatea restaurantelor internationale de profil alegand sa o includa in meniu.
Pad Thai

*
Ultimele, dar nu cele din urma, sunt frigaruile Satay (sau Sate) care constau in bucati de carne de pui, oaie, capra, vita, porc, peste sau chiar bucati de tofu, infipte in tepuse speciale din lemn de bambus, si care sunt gatite pe foc de lemne sau de carbuni pentru a capata o savoare mai placuta. Uneori, carnea este marinata, iar nonconformistii pot incerca si varianta cu carne de sarpe, crocodil sau testoasa. Frigaruile Satay se servesc alaturi de turte de orez, felii de ceapa, castravete si, uneori, de ananas, toate acestea fiind stropite din belsug cu condimente picante.
Satay

Sicilia, Italia

Desi mult mai accesibila noua, romanilor, Sicilia ramane o destinatie exotica din punct de vedere culinare. Cu influente arabe, grecesti, spaniole, normande sau nord-africane (in fond, Sicilia s-a aflat permant sub o dominatie straina pana la venirea lui Garibaldi), bucataria siciliana este o adevarata incercare pentru pasionatii gastronomiei. Pestele si fructele de mare, alaturi de uleiul de masline, branzeturile si fructele proaspete sunt ingrediente esentiale ale acestei bucatarii originale din Europa. De altfel, sicilienii prefera ca alimentele lor sa fie cat mai proaspete, asa ca rar veti intalni un restaurant in care mancarea sa fie deja preparata atunci cand sositi.
Una dintre mandriile locale ale sicilienilor este Caponata, platou ce contine vinete, capere, morcovi, masline, piper verde, cartofi si, uneori, bucati de peste. Acestora li se adauga sosuri dulci sau acre, dupa preferinte, iar rezultatul este unul de-a dreptul delicios. Adaugati la aceasta celebrele Arancini ("mici portocale" in dialectul sicilian) care nu sunt altceva decat turte de orez prajite, evident de forma si culoarea unor portocale minuscule, in care se pune sos de rosii, mozzarella, uneori carne, ciuperci sau legume. Peste tot veti gasi peste mediteranean gatit in sute de feluri, care mai de care mai atragator, una dintre ofertele de-a dreptul imbietoare fiind pestele spada gatit intreg si servit pe pat de legume.
Caponata cu arancini


*
Dar celebritatea bucatariei siciliene a fost data, fara doar si poate, de dulciuri. Pentru o regiune care se pretinde a fi inventatoarea inghetatei, nu putea lipsi din lista noastra si renumita Cassata, o prajitura traditionala, asemanatoare unui tort de inghetata, in amestecul careia au fost introduse branza dulce, fructe uscate si nuci. Si pentru ca italienii tin la traditiile lor, mai ales la cele culinare, trebuie sa stiti ca reteta Cassatei dateaza de cel putin 500 de ani, fiind unul dintre deserturile preferate ale capetelor incoronate si ale familiilor nobiliare care s-au perindat pe insula vulcanului Etna.
Cassata

*
Cei care au vizitat deja Sicilia si au gustat delicatesele locale trebuie sa isi aminteasca si de Cannoli, una dintre specialitatile de care sicilienii sunt cei mai mandri. Cannoli (in traducere insemnand "tubulet"), reprezinta un desert de forma si marimea unui deget, gatit din paste, unt si zahar, in interiorul caruia este introdusa branza Ricotta si Succade (bucati uscate de citrice). Localnicii prefera sa il numeasca Cannulicchi sau Sicilian cannoli, si asta pentru a pastra identitatea acestui desert din ce in ce mai apreciat si preparat in toate restaurantele lumii.
Cannoli

Franta

Cu siguranta ca nu veti gasi un alt popor atat de atasat de bucataria nationala pe cat este cel francez. Multi specialisti s-au grabit sa afirme ca bucataria franceza este, probabil, cea mai buna din lume, iar asta vine, mai ales, din pasiunea si meticulozitatea dusa pana la paroxism cu care urmasii galilor au inteles sa gateasca. Nici nu mai are rost sa vorbim aici de croissantele, cartofii prajiti, baghetele, branza, vinul, pate-ul de gasca, sardinele, tocana de miel sau escargot-ul frantuzesc, notorietatea unor asemenea specialitati culinare a depasit de multa vreme granitele Hexagonului ba, mai mult, ele au intrat deja in bucataria altor popoare. Si chiar daca retetele urmatoare va sunt si ele cunoscute, merita sa ne oprim asupra lor, mai ales ca francezii le considera de secole simboluri ale culturii lor.
Foie gras

*
Cine oare nu a auzit de Coq au vin, celebra reteta despre care francezii sustin ca dateaza de peste 2.000 de ani, inca de la conflictul dintre Cezar si Vercingetorix? Este, poate, exemplul cel mai elocvent de imbinare maiastra a ingredientelor de care au dispus bucatarii antici si medievali pentru a da nastere acestui fel de mancare de-a dreptul spectaculos. Reteta standard include, evident, un cocos (desi multi prefera puiul sau gaina, datorita carnii mai fragede). Carnea pasarii este marinata si apoi inabusita in vin. Sosul in care acesta va fi preparat include usturoi, ceapa, cimbru, frunze de dafin, morcov, piper, patrunjel, o sticla de vin rosu (de preferat vin de Burgundia) si, uneori, o cescuta de cogniac frantuzesc. Rezultatul este absolut delicios, dupa toate standardele specialistilor in gastronomie, iar acest fel este servit, cel mai bine, cu garnituri de ciuperci la cuptor.
Coq au vin

*
Bouillabaisse este, iarasi, o reteta ale carei origini se pierd undeva in Antichitate. Specialitate de origine provensala, nascuta zice-se in zona portului Marsiliei, bouillabaisse este o "supa" (desi termenul suna rigid in urechile unui initiat) de peste si fructe de mare. Pentru nimic in lume, un bucatar francez nu va incerca sa gateasca bouillabaisse din mai putin de trei soiuri de peste, unele retete ajungand sa foloseasca pana la sase sau sapte specii diferite. Acestora li se adauga si fructe marine (crabi, caracatite, scoici, melci si creveti). In supa mai sunt presarate legume (rosii, ceapa, telina sau cartofi), ierburi aromate, busuioc, usturoi, coaja de portocala si sofran. Toate aceste ingrediente se fierb la un loc pentru ca, atunci cand masa este gata, supa sa fie servita intr-un bol in care se mai introduc bucati de paine si sos de maioneza, in timp ce fructele de mare si legumele sunt scoase si servite separat.
Bouillabaise

*
Si pentru ca nicio masa frantuzeasca nu se poate incheia fara un desert pe masura, ne-am oprit atentia asupra unei mandrii nationale in acest domeniu, celebra Quiche Lorraine, reteta nascuta in regiunea cu acelasi nume. Preparatul deosebit de gustos este gatit din oua, unt, nucsoara, faina, smantana, sunca si branza, totul invelit intr-o crusta subtire si crocanta de aluat. El poate fi servit atat ca desert cat si ca antreu, cina sau gustare la picnic. Reteta a cunoscut o celebritate rapida peste hotare, fiind adaptata bucatariilor din Germania, Anglia sau Statele Unite ale Americii. Iar daca Quiche Lorraine vi se pare prea grea pentru un desert, nu putem decat sa va recomandam o delectare a papilelor gustative cu madeleine, tarte cu mere sau eclere cu ciocolata.
Quiche Lorraine

*
Madeleine

*
Bon Appétit!

20 de ritualuri bahice in lume

Se pare ca fiecare cultura are propriile obiceiuri, festivaluri, bauturi traditionale si practici asociate cu alcoolul. Unele amuzante, altele sacre, destule ciudate: fiecare natie aduce pe masa un ritual diferit, bine intiparit in istoria patriei sale. Multe dintre aceste ritualuri sunt practicate pentru a-i aduce pe oameni laolalta si a cladi spiritul comunitatii pe temeiul savurarii bauturii preferate. Iata cateva dintre cele mai interesante ritualuri de consumat alcool din lume.

Thailanda - Galeata
Multi asociaza conceptul de "Galeata thailandeza" cu vreo bizara si frivola practica a turistilor excentrici care viziteaza tara asiatica in cautare de senzatii tari. In realitate, conceptul face referire la o traditie destul de colorata de consumare a alcoolului in Thailanda, prin amestecarea mai multor bauturi intr-o galetusa. "Galeata" este un ritual stravechi aparut in spiritul prieteniei dintre oameni diferiti. Astazi, propriu-zis, intr-o galetusa se amesteca peste 250 ml de whisky mekong, 150 ml de energizant, cola si foarte multa gheata. Apoi, mai multi consumatori isi infig paiele in amestecul bahic rezultat si degusta. Produsul nu este tipic caminului familial, thailandezii consumand mai ales in cluburi si baruri.


Suedia - Snapsvisor
Ritualul denumit "snapsvisor" este foarte viu in Suedia. Acesta presupune asezonarea toasturilor in cadrul unui eveniment sau al unei adunari cu muzica traditionala de pahar, cantata chiar de meseni. Exista peste 2.000 de cantece traditionale suedeze de bautura, multe dintre ele transmise numai pe cale orala, din generatie in generatie. In asemenea cantece este invocata mai ales bunastarea iar, pentru a sublinia gloria snaps-ului, "cantaretul" trebuie sa ia contact cu el cat mai mult.


Germania - Oktoberfest
Acest festival de 16 zile tinut anual, traditional in Munchen, la sfarsitul lunii septembrie si la inceputul lunii octombrie este, probabil, cel mai cunoscut festival modern al carui laimotiv este consumul de alcool. Si este vorba despre un ritual ale carui origini le gasim cu peste 200 de ani in trecut, evenimentul avand, originar, rolul de a comemora uniunea Regelui Ludovic I cu Printesa Theresa. De atunci, festivalul a crescut in importanta si amploare, participantii sai moderni adunandu-se in numar urias, de sute de mii si chiar milioane de oameni. Desi scopul initial al ritualului s-a pierdut cu totul, cativa traditionalisti germani isi mai amintesc inca si celebreaza Oktoberfest-ul pentru ceea era initial menit.


Rusia - Zeama de castraveti
Rusul obisnuit consuma cel putin o sticla de vodka pe saptamana. Vodka este, in Rusia, emblema si comoara nationala. Bauturile alcoolice amestecate sunt considerate slabe, injositoare si chiar insultatoare, atunci cand sunt oferite ca atentie, in cazul unei vizite sau la o petrecere de rusi. In Rusia exista multe ritualuri asociate consumului de vodka; intre acestea se numara obiceiul prizarii firimiturilor de paine de secara, inaintea ingerarii unui gat de bautura spirtoasa, precum si conceptia ca, odata desfacuta, o sticla de vodka trebuie terminata. Totusi, unul dintre cele mai interesante ritualuri rusesti asociate consumului de vodka presupune ingerarea concomitenta de zeama de castraveti, pentru a preveni starea de mahmureala ulterioara desfatarii cu alcool.


Republica Ceha - Absinth
Absinth-ul este o bautura traditionala foarte apreciata in Republica Ceha. Ritualic, el nu se consuma ca atare, ci in urma unui proces care variaza, atat in functie de regiune geografica, cat si de pricepere sau gust. Totusi, in majoritatea retetelor o lingurita speciala, perforata, se aseaza deasupra unui pahar, iar absinthul se toarna in recipient peste un cub de zahar pozitionat in lingurita. Apoi, zaharul se flambeaza si se asteapta caramelizarea lui; in unele situatii se asteapta chiar lichefierea si scurgerea zaharului in paharul umplut o treime sau pe jumatate cu absinth, dupa care se amesteca. In final, se adauga apa rece, pana sus sau dupa preferinte, se amesteca iar si se consuma. Multe mituri si legente urbane sunt asociate cu aceasa bautura, majoritatea perpetuate de tineri teribilisti si gresit informati. In istorie, absinth-ul a fost consumat regulat de artisti faimosi, ale caror opere au adancit misterul de care este invaluita "Zana Verde", asa cum mai este cunoscuta aceasta bautura.


Franta - Vinul ca liant
Ritualic, francezii consuma vin la masa. Si intre mese. Si cand fumeaza. Si in timp ce socializeaza. Dar, spre deosebire de omologii lor americani, telul urmarit nu este acela de a consuma cantitati cat mai mari cu putinta, ci de a obtine un melanj agreabil prin contopirea bauturii cu o companie sau cu o activitate. De asemenea, in Franta vinul este un simbol al statutului. Calitatea, pretul si varietatea vinului pe care il bea o persoana dau dimensiunea caracterului si a pozitiei sociale a acesteia.


China - Gan-Bei
In traduce "pahar uscat", Gan-Bei implica toastul cu toti cei prezenti la o masa, precum si consumarea baturii din pahar de catre toti cei care iau parte la gest, in semn de respect fata de grupul care le tine companie. Toastul in sine reprezinta stima pe care o persoana o poarta grupului in care se afla, refuzul de a bea fiind interpretat ca o lipsa de respect la adresa gazdei si a intregului grup. Dupa ciocnirea paharelor toata lumea trebuie sa isi termine continutul bahic si sa intoarca recipientele cu gura in jos pentru a demonstra ca nu a mai ramas nimic in ele. Ispravirea dintr-o singura inghititura a bauturii simbolizeaza indrazneala si tarie de caracter.



Italia - Strugurata
"Cand esti in Roma, fa ce fac romanii". Si bea grappa (un fel de strugurata)! Grappa este alegerea italienilor ca bautura alcoolica digestiva succesiva cinei. Obtinuta din tescovina (pielita strugurilor si resturile ramase in urma procesului de fabricare a vinului), aceasta bautura dulce este apreciata atat de italieni, cat si de straini deopotriva. Popularitatea sa a sporit atat de mult incat a devenit recent o marca protejata de Uniunea Europeana.




Irlanda - Cultura pub
In Irlanda cultura pub nu este ceea ce irlandezii fac ocazional, ci un mod de viata in sine. Multe pub-uri irlandeze sunt, de fapt, sufragerii in care se intampla sa existe baruri si o buna selectie de bauturi spirtoase. Majoritatea irlandezilor au localul lor favorit in care sa se imbete, beneficiind, in general, de muzica live gratuita si de bere la discretie. In plus, ori de cate ori un eveniment sportiv are loc si implica in vreun fel Irlanda, pub-urile se umplu pana la refuz cu localnici care isi ovationeaza nestingheriti echipa printre vapori bahici.




Australia - Dusca de la sase
Dusca de la ora sase si-a capatat numele dupa obiceiul inchiderii la ora sase dupa-amiaza a barurilor de hoteluri, practica frecventa de-a lungul secolului XX. Aceasta ora diurna de "pus lacatul" a fost stablita in incercarea stimularii unui caracter public moral si pentru a-i indemna pe barbatil sa ajunga mai devreme acasa la sotiile lor. Rezultatul obtinut a fost insa acela ca barbatii se concentrau ca pe parcursul unei singure ore, intre 17 si 18, sa bea cat de mult alcool reuseau, pentru a se imbata bine in timpul scurt avut la dispozitie. Abia pe la finele anilor '60 ora de inchidere a barurilor a fost impinsa ceva mai tarziu, in Australia.



SUA - Vacanta de primavara
Prolifica "vacanta de primavara" consta in migrarea multor elevi de liceu si studenti, pe parcursul intregii saptamani din luna martie in care nu fac scoala, catre destinatii din Mexic si Florida, cu scopul de a se distra si a consuma foarte mult alcool. In mod specific, Cabo San Lucas, Cancun si Daytona Beach au devenit marci inregistrate pentru zeci de mii de tineri care se dezbraca de inhibitii si responsabilitati in aceste locuri unde nu sunt supravegheati de parinti sau profesori. Inainte ca chiolhanurile sa devina laitmotivul vacantelor de primavara, evadarea din regiunile mai reci ale nordului era principalul motiv de a migra spre sud.


Finlanda - Caldura
In Finlanda, consumul de alcool nu este o activitate exclusiv hedonista, ci si o necesitate. In timpul lungilor luni de iarna, vremea deprimanta si absenta activitatilor de amuzament sunt un motiv intemeiat pentru ca cetatenii acestei tari sa bea cantitati inimaginabile de alcool, astfel incat sa combata plictiseala si gerul. Sau, folosind cuvintele unui localnic, "... nu prea e nimic altceva de facut, decat sa stai intr-un bar comod si sa bei pahar dupa pahar, atunci cand afara vantul arctic iti ingheata oasele si, pe durata mai multor luni de zile, abia intrezaresti lumina zilei".


Japonia - Consumul comunal
In Japonia, traditia impune ca, intr-un grup de meseni, nimeni sa nu isi toarne singur bautura in pahar. Daca cineva face acest lucru, se poate considera oaia neagra a adunarii pe intreaga ei durata. Motivul din spatele acestui ritual este promovarea unui simt al comunitatii si parteneriatului in cadrul intalnirii. Ritualul este acela ca fiecare participant sa serveasca toate celelalte persoane pana la sfarsitul evenimentului. Numarul de participanti nu are importanta.


Grecia - Ouzo
Ouzo este o bautura alcoolica servita in mod obisnuit ca aperitiv (pentru a stimula apetitul inaintea unei mese), dar si ca digestiv (bauta dupa masa pentru a stimula digestia), atat dupa programul de lucru, cat si la petreceri si evenimente. Ouzo este servit, mai ales, la ocaziile speciale si la "ouzerii" (locuri traditionale de adunare a oamenilor, raspandite in toate localitatile din Grecia). Aceasta bautura a devenit licoarea bahica ritualica a grecilor la nunti, aniversari, botezuri si chiar inmormantari.


Anglia - Bautul in sesiuni
Consumul de alcool in sesiuni din Anglia se concentreaza pe aspectul comunitar al bautului, mai degraba decat pe cantitatea consumata. Prin sesiunile bahice, telul este acela de a bea o varietate de bauturi alcoolice cu alcoolemie scazuta, astfel incat sa poata fi consumate pe toata durata noptii fara a determina efectele unei supra-intoxicari. Asemenea sesiuni au loc, tipic, la adunari familiale, in pub-uri si cu ocazia diferitelor evenimente sociale relaxate.


Norvegia - Russ
Ceremonia tipica de absolvire a liceului din Norvegia nu implica adunari familiare sau petreceri nocturne gazduite de institutia de invatamant. Evenimentul se rezuma la consum masiv de alcool de catre absolventi imbracati in combinezoane specifice, vreme de 17 zile consecutive. Abia dupa finalul ceremoniei "Russ", tinerii au dreptul sa se numeasca "stundeti" si sa isi indeparteze vesmitele purtate neintrerupt si nespalate vreme de peste 2 saptamani. Ritualul isi are originile in anii 1700, atunci cand datina cerea ca studentii sa poarte coarne pe cap in perioada cuprinsa intre momentul sustinerii examenelor de admitere la o universitate si momentul aflarii rezultatelor.


Spania - Patxaran
Patxaranul este un lichior din porumbe originar din Tara Bascilor, regiune situata in nordul Spaniei. Se consuma, in general, la sfarsitul unei mese, sustine digestia si o sanatate puternica. Spaniolii au inceput sa produca (si sa bea) Patxaran inca din anii 1820, reusind, de atunci, sa obtina aprecierea intregii lumi pentru dulceata acestei bauturi. S-au luat masuri pentru a asigura dainuirea productiei de Patxaran in Navarre, acolo unde aceasta isi are originile.


Argentina - Aguardiente
Cunoscuta si sub denumirea de "Cana" sau "apa incandescenta", alocata in general bauturilor latine alcoolice cu 29 pana la 60 de grade tarie, in Argentina, aceasta bautura, similara cognacului, reprezinta una dintre cele mai populare si traditionaliste licori ale tarii. Pana pe 21 iunie in fiecare an, argentinienii amesteca Aguardiente cu virnant, care se presupune ca ar ajuta la intarirea sanatatii, prevenind imbolnavirea. Dupa data de 21 iunie, bautura se consuma simpla, pana la sfarsitul anului.


Brazilia - Cachaca
A treia cea mai populara bautura alcoolica din lume, Cachaca a "zburat sub radar", dincolo de granitele Braziliei, in mai toata lumea. Mai putin de 1% din productia de Cachaca este, insa, exportata. Totusi, in interiorul Braziliei este unul dintre cele mai frenetic adorate tipuri de lichioruri disponibile. Cine poate intra in posesia unei astfel de sticle, sa se astepte la un gust asemanator cu cel de rom, dar mai intens si mai complex. Traditional, aceata bautura se consuma la evenimente, la petreceri si in baruri.


Canada - Seara de hochei
Canadienii iau foarte in serios hochei-ul, asa cum fac si cu berea. Si, de ficare data cand acest lucru este posibil, le iau pe ambele in serios simultan. Hochei-ul este cel mai popular sport canadian si adesea jocurile de hochei sunt asociate cu betiile crunte. Fie ca se afla la un bar, la un meci sau acasa, canadieni considera impreunarea consumului de alcool cu sportul pe gheata o adevarate necesitate si o voluptate.